
Pentru consolidarea unei guvernări digitale, orientate către servicii publice de calitate, va fi îmbunătățit sistemul informațional al cadastrului bunurilor imobile în Republica Moldova. În acest sens, astăzi, Executivul a aprobat hotărârea Guvernului privind aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Cadastrul bunurilor imobile” și a Regulamentului resursei aferente.
Această inițiativă are drept scop consolidarea infrastructurii digitale cadastrale, prin trecerea de la un sistem învechit și fragmentat la o platformă modernă, unificată și interconectată. Noua arhitectură digitală va permite gestionarea eficientă a datelor privind bunurile imobile și va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite cetățenilor și mediului de afaceri.
Principalele prevederi ale Conceptului aprobat:
- Reproiectarea infrastructurii digitale cadastrale pe baza unei viziuni coerente și integrate;
- Crearea unei baze de date centralizate și dezvoltarea unor module funcționale pentru înregistrarea, actualizarea și consultarea datelor cadastrale;
- Integrarea sistemului în infrastructura digitală guvernamentală, cu utilizarea tehnologiilor moderne și asigurarea unui nivel ridicat de securitate cibernetică;
- Stabilirea atribuțiilor clare pentru instituțiile implicate în dezvoltarea și gestionarea sistemului.
Regulamentul resursei informaționale va reglementa organizarea și exploatarea datelor cadastrale la nivel național, asigurând un cadru normativ clar și eficient pentru operarea acestora.
Implementarea Sistemului actualizat va sprijini îmbunătățirea interacțiunii dintre cetățeni, mediul de afaceri și entitățile publice, prin digitalizarea serviciilor și asigurarea unui acces rapid și sigur la datele cadastrale, contribuind astfel la reducerea birocrației, a costurilor și a timpului necesar obținerii documentelor.
Actualizarea funcțională a sistemului este prevăzută pentru perioada 2026–2028.