
În perioada 8-9 aprilie 2024, la București s-a desfășurat sesiunea a XII-a a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică între România și Republica Moldova, iar Ivan Danii directorul general al Agenției Geodeziei, Cartografiei și Cadastrului (AGCC) a făcut parte din delegația Republicii Moldova.
În cadrul sesiunilor de lucru, dl Danii, însoțit de specialiștii AGCC și ai Institutului INGEOCAD au avut o serie de discuții productive cu omologii lor români, reprezentați de directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Laurențiu-Alexandru Blaga.
Principala temă de discuție a fost consolidarea cooperării între cele două țări și sprijinul reciproc în atragerea proiectelor de dezvoltare în domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului și infrastructurii de date spațiale. Acest lucru reflectă importanța pe care ambele țări o acordă gestionării eficiente a datelor spațiale și cadastrale.
Inițiativele discutate în cadrul acestei întâlniri au avut ca scop consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastrului, cu accent pe schimbul de bune practici, experiențe și tehnologii moderne. În plus, parteneriatele în acest domeniu sunt importante pentru promovarea standardelor internaționale și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și mediului de afaceri.
Prin colaborarea între AGCC și ANCPI se urmărește facilitarea schimbului de experiență și transfer reciproc de informații cartografice în vederea editării hărților și planurilor în format digital la diferite scări, precum și pentru asigurarea verificării calității tehnice a produselor cartografice.
Totodată, participanții au discutat despre abordarea uniformă și racordarea datelor în cadrul Directivei UE INSPIRE și a proiectelor în internaționale: Eurogeographics, COPERNICUS, dar și stabilirea unei colaborări în domeniul gravimetriei privind schimbul reciproc de date gravimetrice și de realizarea unor legături între rețelele de nivelment naționale (Rețelei de nivelment a Republicii Moldova cu rețeaua de nivelment a României), precum și cu Rețeaua Europeană Unificată de Nivelment (UELN).
În perspectivă, ambele părți își doresc realizarea unor proiecte comune de dezvoltarea domeniilor de activitate geodezie, cartografie, infrastructura de date spațiale și cadastru.
În încheiere, Ivan Danii, a reafirmat angajamentul ferm pentru extinderea cooperării în domeniul cadastrului și anume privind modul de prestare a serviciilor cadastrale, de înregistrare, inclusiv a obiectelor de utilitate publică și oferirea informației din registrul cadastru bunurilor imobile.
Astfel, această întâlnire a reprezentat un pas important în direcția consolidării relațiilor bilaterale și a colaborării între România și Republica Moldova în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastrului.