
Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru în comun cu Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile au participat la evenimentul de lansare a Capitolului Europa de Sud-Est (SEE) al Asociației Internaționale a Ofițerilor în Evaluare (International Association of Assessing Officers – IAAO).
Evenimentul a avut loc la data de 4 decembrie 2025, la Belgrad, Republica Serbia, în contextul Ședinței Anuale a Consiliului IAAO (4–6 decembrie 2025), reunind conducerea internațională a IAAO și reprezentanți ai instituțiilor publice responsabile de evaluarea masivă a bunurilor imobile din statele Europei de Sud-Est, inclusiv Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Azerbaidjan, Turcia, ș.a.
Agenda reuniunii a vizat misiunea și rolul global al IAAO, programele de certificare și dezvoltare profesională în domeniul evaluării masive, resursele metodologice și educaționale, precum și bunele practici internaționale privind implementarea sistemelor de evaluare masivă și impozitare bazate pe valoarea de piață.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului de înregistrare și evaluare funciară, iar participarea delegației Republicii Moldova va contribui la consolidarea cooperării internaționale, preluarea experienței altor state în domeniul evaluării masive și alinierea cadrului și practicilor naționale la standardele internaționale, în sprijinul implementării proceselor de evaluare și reevaluare masivă a bunurilor imobile.
