Linia instituţională pentru informare: 022 881 255

Comisia Națională pentru Denumiri Geografice a examinat rezultatele proiectului pilot RDG și consolidează direcțiile de dezvoltare a registrului național

Publicat la:Vin, 12/12/2025 - 09:31

   Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) a desfășurat la 11 decembrie 2025, cea de-a treia ședință a Comisiei Naționale pentru Denumiri Geografice, organism constituit în conformitate cu prevederile Legii nr. 103/2024 privind denumirile geografice și ale Dispoziției Guvernului nr. 4-d/2025. Reuniunea a avut ca obiectiv principal evaluarea progreselor înregistrate în cadrul proiectului pilot implementat în raionul Hîncești pentru testarea Sistemului informațional „Registrul Denumirilor Geografice” (RDG).

 

   Pe parcursul ședinței, membrii Comisiei au examinat rezultatele tehnice și metodologice ale proiectului, analizând funcționalitățile sistemului și relevanța acestora pentru extinderea la nivel național. Discuțiile s-au axat pe:

  • procedurile de colectare, verificare și clasificare a denumirilor geografice;

  • corelarea și armonizarea informațiilor provenite din surse cartografice istorice și moderne;

  • particularitățile situațiilor în care toponimele sau geometria obiectelor geografice au suferit modificări în timp;

  • necesitatea ajustării cadrului normativ pentru asigurarea unei evidențe uniforme, coerente și juridic corecte a denumirilor geografice.

 

   Membrii Comisiei au formulat recomandări pentru perfecționarea metodologiilor și consolidarea funcționalităților RDG, subliniind rolul Comisiei Naționale pentru Denumiri Geografice în coordonarea și validarea proceselor legate de gestionarea patrimoniului toponimic al țării.