Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, în temeiul prevederilor art. 32 din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative şi pct. 177 din Regulamentul Guvernului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 610/2018 inițiază începând cu data de 12 aprilie 2022, consultarea publică a proiectului de hotărîre a Guvernului privind elaborarea şi consultarea publică a proiectului de hotărîre a Guvernului pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinaţiei şi schimb de terenuri aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1170/2016.
Proiectul de hotărîre a Guvernului a fost elaborat în temeiul prevederilor art. 8, 15, 36 lit. d), 71 și 83 din Codul funciar nr. 828/1991 cu modificările ulterioare, art. 5 din Legea nr. 29/2018 privind delimitarea proprietății publice și Legii nr. 50/2022 pentru modificarea Codului funciar nr. 828/1991.
Totodată, proiectul este elaborat în scopul ajustării situaţiilor la cadrul legislativ, care presupune administrarea terenurilor proprietate publică, precum şi clarificarea unor situaţii asupra preîntâmpinării unor litigii privind aprecierea modului de folosinţă şi destinaţie a terenurilor.
Proiectul respectiv, prevede îmbunătăţirea cadrul normativ pentru a da posibilitate la o administrare mai eficientă a terenurilor din proprietatea publică a statului și anume în vederea obţinerii suprafeţelor cu un contur cat mai regulat (eliminării dificultăţilor evidente în administrare ale parcelelor în prezent separate).
Totodată, proiectul de hotărîre a Guvernului, este publicat pe pagina oficială a Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru: www.arfc.gov.md, în rubrica: Transparența decizională – proiecte supuse consultărilor publice (proiecte acte normative).
Recomandările pe marginea proiectului de hotărîre a Guvernului, supus consultării publice, pot fi expediate în perioada 12.04-27.04.2022, pe adresa electronică a Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru: info@arfc.gov.md, sau elena.becu@arfc.gov.md, şi/sau pe adresa mun. Chişinău, str. Serghei Lazo 48, numărul de telefon 022-881-271.
